Vom zăbovi în continuare spre a arunca o oarecare lumină asupra a trei aspecte: (1) cum au ajuns exponenții finanței internaționale să pună stăpânire pe banii omenirii, (2) pe ce se bazează lumea finanțelor internaționale pentru a exercita această stăpânire și (3) cum se poate observa sau care sunt semnele puterii și stăpânirii finanței internaționale asupra întregii omeniri.
Referindu-ne la modul cum au ajuns exponenții finanței internaționale să pună stăpânire pe banii omenirii, vom avea în vedere numai căile, mijloacele sau măsurile de natură strict economico-financiară, pentru că multe sunt altele decât cele pe care noi le vom înfățișa. „Peșteră de tâlhari” au făcut din întreg globul, mai cu seamă în ultima jumătate de mileniu, precum făcuseră evreii de pe vremea Domnului nostru Iisus Hristos din Templul lui Dumnezeu din care i-a izgonint Mântuitorul. Iată cum:
- prin comerț extins și monopolizat mai înainte ca Imperiul roman să le ofere oportunitatea instalării în inima lui, de unde l-au măcinat cu răbdare și mult folos pentru punga lor;
- prin instituirea instituției „finanțiștilor de curte” ceea ce le-a oferit prilejul să ofere cârmuitorilor de ducate, principate, palatinate și imperii soluții de finanțare potrivit, în primul rând, intereselor lor și ale lumii finanțelor internaționale ai cărei componente esențiale erau; trebuie știut că în timpurile moderne „finanțiștii de curte” au sărit în curțile guvernelor, șefilor de state, șefilor de partide importante și a altor conducători de organizații cu putere de a le oferi ocazia de câștig pentru ei și lumea finanțelor internaționale, dar și pentru a influența politicile și deciziile importante din plan național în consonanță cu politicile și deciziile internaționale (globale) pe care lumea finanțelor internaționale le ia sau le impune forțat întregii lumi; practic, țările importante din punct de vedere geo-politic și economic, dar și altele sunt conduse din umbră de lumea finanțelor internaționale prin tot felul de infiltrați de-ai lor, la nivel de vârf, în diferitele centre de putere naționale și internaționale ca fiind consilieri sau cu alte statute false;
- prin finanțarea războaielor și revoluțiilor în mod ocult, deci fără asumarea vreunei responsabilități, dar trăgând toate foloasele din derularea acestor evenimente tragice pentru omenire;
- prin înființarea de multe bănci comerciale și de afaceri în toate zonele de interes în diferite momente din istoria lumii;
- prin înființarea băncilor centrale, prin care au pus mâna pe emisiunea monetară din fiecare țară și, pe această cale, au influențat politicile economice interne și externe ale țărilor;
- prin înființarea organismelor financiare internaționale, după declanșarea, prin bani, a unor cataclisme (crize financiare și războaie mondiale) care să le ofere ocazia susținerii utilității acestora.
Despre arhitectura finanței internaționale a se vedea și ce am mai scris în acest sens și în toamna anului 2011(postarea de pe blog purtând titlu „Arhitectura finanței internaționale”) .
A arăta pe ce se bazează lumea finanțelor internaționale pentru a exercita stăpânirea de facto și chiar de jure asupra omenirii (ceea ce arată de ce este această stăpânire atât de temută de toți) este necesar să pornim a lua aminte la ce tocmai am arătat mai sus, anume cum s-a ajuns aici, care sunt fundamentele acestei stăpâniri. În plus, este util a enumera instrumentele concrete pe care se bazează lumea finanței internaționale în secolul 21 în acțiunea ei deja fățișă de a ține la respect toate națiunile lumii. Le vom enumera doar, fără a face referiri la ele, fiindcă credem că ar fi de prisos, iar dacă cineva dorește cunoștințe mai ample despre un subiect sau altul le poate afla din alte materiale ale noastre sau ale altora. Chiar dacă răspunsul este ușor de dat, spunând că banii sunt cei care asigură siguranța acestei stăpâniri, totuși credem că ar fi mai lămuritor dacă am înfățișa instrumentele concrete puse la dispoziție de bani întru stăpânirea lumii. Acestea sunt (fără pretenția de a le epuiza) următoarele și sunt toate exclusiv în mâinile sau la dispoziția finanței internaționale:
1. Oceanul banilor întregii lumi controlați de lumea finanței internaționale.
2. Sistemul băncilor centrale, care furnizează emisiunea de masă monetară necesară băncilor comerciale și altor instituții financiare pentru a multiplica banii în economia globală.
3. Sistemul bancar internațional, care asigură multiplicarea banilor pe cale creditului.
4. Sistemul burselor de valori și de mărfuri, care asigură mijlocul indispensabil ruinării micilor investitori sau a celor neaveniți de către finanța internațională prin manipularea prețurilor acțiunilor și mărfurilor după interesele de moment ale acesteia.
5. Organismele financiare internaționale, care, sub masca susținerii financiare a țărilor aflate în dificultate, înlătură orice interes național legitim și impun țărilor respective măsuri de aservire și control favorabile finanței internaționale.
6. Guverne și șefi de state obedienți, ajunși la putere urmare presiunilor puse pe democrațiile din statele respective prin intermediul influenței banilor finanței internaționale.
7. Guverne și șefi de state nu numai obedienți finanței internaționale, dar proveniți din chiar lumea finanței internaționale, înțeleasă în sens mai larg.
8. În fine, în mod paradoxal, pe naivitatea și necumpătarea imensei mase de consumatori ai planetei care reprezintă ultima verigă și ultimul instrument, dar decisiv, care permite menținerea și accentuarea propriei ei asupriri de către lumea finanței internaționale prin banii revărsați în oceanul de bani globali ai acesteia din urmă de la consumatorii captivi ai propriilor păcate și necumpătării.
A mai rămas să arătăm cum se poate observa sau care sunt semnele puterii și stăpânirii finanței internaționale asupra întregii omeniri, lucru destul de lesne de făcut din moment ce aceste semne sunt tot mai evidente, mai clare și mai dese pentru a fi detectate de orice om responsabil și atent la ceea ce se petrece în lume și chiar în viața sa.
· Cine nu a realizat, până la urmă, că și această Mare Criză Financiară Mondială, ca și cele precedente, declanșată în 2007 în SUA și care nu a luat încă sfârșit ci va mai dura încă mult timp, este rodul planurilor și acțiunilor premeditate ale lumii finanței internaționale?
· Cine nu înțelege că finanțarea revoltelor din țările nedemocratice sau considerate nu îndeajuns de democratice de către finanța internațională este făcută de aceasta, după cum a finanțat toate marile revolte, revoluții și războaie pentru a-și impune interesele și voia sa?
· Cine nu înțelege că condițiile înrobitoare impuse pe față sau în mod viclean prin inginerii financiare sofisticate sunt destinate să pună la pământ democrații, guverne și arhitecturi mondiale și sunt realizate doar de finanța internațională?
· Cine nu pricepe că încercarea și reușita, de facto și/sau de jure, a falimentării statelor este tot opera finanței internaționale pentru a crea noua ordine mondială favorabilă numai și numai ei în drumul presărat cu atâtea cadavre pentru stăpânirea absolută a întregii omeniri?
· Cine nu a conștientizat faptul că de ceva vreme încoace lumea finanțelor și-a propulsat la conducerea multor state puternice conducători de guverne și șefi de state chiar din ograda sa, chiar „sânge din sângele” său?
· Cine nu vede cu ochii trupului și cu cei ai sufletului marșul trimfal prin care omenirea este direcționată spre un guvern mondial format din oamenii lumii finanței internaționale, din moment ce toate frâiele puterii și cele ale fundamentelor pe care se bazează puterea (banii la nivel global, resursele planetei, mijloacele de informații și instituțiile cu autoritate de decizie la scară mondială) sunt concentrate puternic în mâinile finanței mondiale?
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu